Intrarea în terapiei în timpul unui proces de divorț (chiar dacă este la mediator / notar) este unul dintre cei mai sensibili dar și cei mai recomandați pași pe care îi poți face. Vei învăța abilități de adaptare și de luare a deciziilor.Apoi veți obține mai multă claritate și concentrare și vei lucra cu emoțiile care îți cuprind mintea și corpul. Ești într-un carusel emoțional – normal – în această perioadă.
CE SE ÎNTÂMPLĂ ADESEA?
Avocații au observat că mulți dintre clienții lor aflați în proces de divorț sunt reticenți în a căuta ajutorul psihoterapeutului, în ciuda recomandărilor lor. Ei aud adesea:
„Pot să mă descurc singur/ă – de ce ar trebui să primesc ajutor?”
sau
„Numai oamenii slabi au nevoie de terapie, mă pot descurca singur/ă”
sau
„Mi-e rușine să văd un terapeut, ce va spune despre mine?”
sau
„Nu cred în psihoterapie. Cu ce mă poate ajuta aceasta? Să vorbesc cu un străin?”
Adesea oamenii ajung la biroul avocatului lor și povestesc dificultățile prin care trec. Unii clienți vorbesc cu avocatul lor despre furia, resentimentele sau singurătatea lor. Apoi vorbesc despre depresia și dificultățile lor și despre cât de greu este să iei decizii în această perioadă traumatizantă. Aceștia recunosc cât este de dificilă perioada și chiar gestionează cu greutate etapele de divorț prin care sunt nevoiți să treacă. Tot ceea ce fac asociat cu procesul de divorț este guvernat sau provocat de starea lor mentală sau emoțională. Drept urmare, fără să conștientizeze, ei sabotează procesul separării prin tergiversarea deciziilor, împiedicând apariția unor concluzii corecte. Ajung în stadii de oboseală emoțională și fizică și stres intens care nu pot conduce la un proces de separare civilizat – și chiar amiabil.
CE E DE FĂCUT?
Folosirea avocatul ca psihoterapeut este costisitoare – mergi la psihoterapeut!
Când te adresezi unui avocat pentru asistența în divorț, este important să ști că este necesar să plătești o sumă importantă pe oră. Aceasta sumă poate fi ajustată în minus dacă ai alege să intri într-un proces de reglare emoțională cu un psihoterapeut. Pe lângă descărcarea emoțională ți se vor oferi instrumentele pentru a îți dezvolta abilitățile de a face față etapelor procesului de separare. Apoi se lucrează pe abilitățile de luare a deciziilor, conștientizarea propriei stări, pentru a obține mai multă claritate și concentrare. Vei putea rămâne apoi mai mult în zona rațională, vei fii mai puțin confuz/ă și vei învăța tehnici de gestionarea a furiei, tristeții, depresiei sau orice alte emoții pe care le-ar putea avea în această perioadă.
Intrarea în psihoterapie în timpul procesului de divorț poate avea beneficii suplimentare
Imaginează-ți un cuplu se află în divorț – pot foștii parteneri să fie civilizați unul cu celălalt? Gândesc ei clar? Negociază ei problemele într-o tehnică de tip: situație câștig-câștig? Pot fi economisite: energia, durerile de cap, durerile de inimă, daunele materiale și emoționale, timpul și banii?
În zilele noastre există o tendință recentă numită „ Divorțul colaborativ ”. În acest proces, profesioniștii din domeniul sănătății mintale care livrează și terapie de cuplu, lucrează împreună cu cuplul, avocații și specialiștii financiari ai acestora, pentru a ajunge la o înțelegere care să servească cel mai bine ambele părți.
Toți membrii unei familii care divorțează pot beneficia de terapie
Din experiența mea profesională, ambele părți beneficiază foarte mult de participarea la terapie. Psihoterapeutul poate ghida cuplurile separate să rezolve conflictele și să-și finalizeze divorțul și îi poate ajuta pe aceștia – în calitate de părinții – să învețe cum să comunice eficient între ei și în interesul copiilor lor – după caz.
Copiii ai căror părinți sunt divorțați – pot beneficia, de asemenea, de terapie. Ei pot să înțeleagă și să accepte separare. Ei pot în acest fel să înțeleagă că nu sunt responsabili pentru divorțul părinților lor – evitând învinovățirea – ades întâlnită în astfel de cazuri.
O recomandare poate fi urmată de o acțiune. Tu decizi!